sâmbătă, 29 august 2009

Povestea tatalui aripioarelor fermecate


A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit, pe un taram al tuturor posibilitatilor, o familie cu doi baieti si o fata. Si erau fericiti toti cinci, pana intr-o zi, cand tatal celor trei copii nu mai vazu lumina zilei. De atunci, mare tristete se abatu asupra familiei Sanders, caci asa se numeau. Mama se vazu nevoita sa lucreze, pentru a le oferi copiilor ramasi orfani de tata un codru de paine si un blid de mancare gatita in fiecare zi, lasandu-i pe cei doi mezini in grija fratelui lor mai mare, Harland. Fiindca celor mici le era foame pana seara cand se intorcea mama lor de la lucru, Harland in varsta de sase ani, pe atunci, incepu sa le gateasca zilnic ceva de mancare, astfel incat, in doar un an, micutul Harland invata sa prepare atatea mancaruri cat ar fi invatat un bucatar adevarat in zece.
Cand Harland implini doisprezece ani, iar mama sa se recasatori, acesta se hotari sa plece in lume. Baiatul se apuca sa lucreze in alte imparatii decat cea careia apartinea familia lui si indeplini cu drag pe unde fu aproape orice indeletnicire care i se oferea, caci era harnic si ascultator ca o fata. Incetul cu incetul si cu munca cinstita, Harland agonisi galbeni pentru a-si deschide un fel de popas, intr-o regiune numita Kentucky. Avand deja patruzeci de ani, Harland reveni la vechea sa pasiune: gatitul. Si le gatea numai bunatati din pui celor care faceau un scurt popas la locuinta sa, servindu-i chiar la masa din casa lui. Dar cu timpul, fiindca veneau tot mai multi oameni, nu neaparat calatori, pentru a se infrupta din bucatele sale, Harland se vazu nevoit sa-si deschida un han in care sa-i bucure pe toti doritorii de mancarurile sale. Vreme de noua ani, barbatul lucra la reteta sa unica, cu unsprezece ierburi si mirodenii secrete si o facu mai buna ca niciodata. Bucatile de pui gatite de Harland erau cele mai bune din tinutul Kentucky si in scurt timp, li se duse vestea in toate regatele de peste cele dousprezece mari. Cine manca din aripioarele de pui "fermecate", caci asa li se zicea, se indragostea pe loc de gustul nemaiintalnit vreodata de cineva. Stirea aceasta ajunse si la urechile Imparatului, care il facu numaidecat pe Harland Sanders "Colonel al Tinutului kentucky". Si astfel ajunse Colonelul Sanders cel mai cunoscut bucatar al tuturor taramurilor si regiunilor, iar aripioarele si bucatile sale de pui cele mai gustoase si gustate de pe intregul pamant si tot astfel trai fericit pana la adanci batraneti datorita pasiunii si muncii sale. Si am incalecat pe o aripioare picanta, si v-am spus o poveste unica si adevarata.