joi, 9 iulie 2009

Tanar absolvent de facultate alias tiganul la poarta integrarii sociale

In calitate sau, mai bine-zis, in pozitia defavorabila de recent absolvent de facultate caut serviciu adecvat pregatirii mele profesionale sau, mai bine-zis, multitudinii de teorii pure, aspirante la statutul de a fi aplicabile. Aproape toate anunturile de job-uri prezinta invariabil trebusoara cu 1-2 chiar 3 ani de experienta, de truda intr-o agentie, atentie, reala din domeniu. Tu - ca student care nu s-a ingramadit in asociatii studentesti sa-si dovedeasca vitejia, ca student care a incercat vreo 2-3 job-uri partime nelipsite, cred eu, din colectia fiecarui student contemporan (promoter, call-center, junior sales etc.), te trezesti in miezul junglei pietei de munca ca tiganul in societatea romaneasca. Nu vrei sa fii inclus in aceeasi oala cu cei care termina o facultate si care nu au habar nici de conceptele esentiale ale domeniului, vrei sa demonstrezi ca, daca esti luat in serios si indrumat, poate chiar esti capabil de lucruri bune si marete. Si tiganul dornic sa-si gaseasca un loc de munca cinstit trece prin aceleasi chinuri: eticheta de tigan il urmareste fantomatic oriunde s-ar duce sa-si incerce norocul.
Astazi faptul ca ai 2-3 ani de cine stie ce tip de experienta in domeniu e mai important decat studii la zi in domeniu. Nu zic mai mult, ca ma enervez si stau prost cu nervii dupa licenta asta:).

miercuri, 1 iulie 2009

Unde-s parintii postcomunisti?!

Frustrarile ne imping catre vicii. Conflictul dintre doua generatii poate deveni o frustrare permanent activata. Personal, nu reusesc sa inteleg de ce parintii nu se adapteaza la noile realitati. Lumea e in continua schimbare, iar ei continua sa traiasca potrivit acelorasi mentalitati de sute de ani. Reiese din start ca ceva nu e logic. De ce nu ne imbracam ca pe vremea lui Pazvante Chioru' daca mentalitatile in legatura cu modul de a trai sunt aceleasi?!
De ce recurgem la noile tehnologii, la beneficiile civilizatiei daca gandim la fel ca stra-stra-stra-bunicul bunicului? Sa lasam naibii atunci modernitatea pentru aerul patriarhal al nuntii cu zestre, al petitului si al altor obiceiuri cel putin penibile aplicate la contextul contemporan!
Am invatat si in facultate, si pe propria piele ca mentalitatile alea nenorocite, comuniste, de oameni primitivi se schimba al naibii de greu, oricate teorii despre persuasiune si schimbare de atitudine ti s-ar introduce in circumvolutiunile creierului de homo sapiens sapiens. Oamenii raman la nivelul de fiinte fara discernamant si ratiune: se conduc in secolul 21 dupa aceleasi reguli inventate de who knows si le respecta cu strasnicie. Si uite asa umbresc fericirea micutului devenit mare, pentru care teoretic ar face orice numai sa-i fie bine; uite asa il indeparteaza de ei prin propria neadaptare atat de necesara omului pentru a supravietui. Si tot asa ii inculca sentimentul non-libertatii, al presiunii unei dictaturi familiale si se mai intreaba de ce nu se simte copilul apropiat de ei, de ce le ascund diverse mici-mari lucruri, de ce relatiile se racesc.
Din toata polologhia asta cu iz de teribilism aparut din frustrare vreau sa retin doua lucruri: eu nu o sa uit cum e sa fii tanar si o sa fiu candva o mama moderna si apropiata de copiii ei, incat sa-mi povesteasca singuri orice gen de lucruri.
Cu cat ingradesti un copil si cu cat ii spui "nu face asa", cu atat el vrea mai mult sa faca lucrul respectiv si cu atat mai mult se indeparteaza de tine. E chiar atat de greu sa te uiti putin in jur sa vezi in ce timpuri traiesti ca sa fii un parinte de vis pentru copilul tau? Un copil nu-si va crede parintele ca este mai inalt fata de usa decat atunci cand se va lovi de tocul ei, iar unica datorie a unui parinte e sa-si previna fiul, sa-l informeze de partea buna si, mai ales, rea a lucrurilor si sa-l lase sa aleaga si nu sa-i indice drumul cu un gest ceausist deloc agreat de generatia de dupa' 89.

Probleme existentiale

Pana acum ma plangeam ca n-am timp de nimic din cauza invatatului; acum am o groaza de timp si ma plang ca e prea mult liber. Incep sa-mi caut ocupatii cvasi-penibile (de genul - aranjat hainele in sifonier, desi erau destul de aranjate) sa nu ma ia cu depresii. Suntem atat de greu de multumit!
Nimic din ce fac nu mi se pare util. Parca pierd timpul in continuu. Parca il ignor lasandu-l sa treaca la fel cum lasi unul care ti-e antipatic sa treaca pe langa tine pe strada, fara a-i atrage atentia prea mult - sa nu se opreasca la taclale cu tine. Mi se pare pierdere de timp sa stau pe net, pe mess mai ales, pe site-uri, sa citesc reviste etc. Nu stiu ce e cu mine. Or fi sechele ale perioadei anterioare sau pur si simplu am devenit mai matura, mai constienta ca daca vrei sa faci ceva cu viata ta, nu tre' sa stai sa pice totul din cer, ci tre' sa te zbati, sa cauti, sa te infiltrezi, sa te interesezi, sa te preocupi?
Mi-e somn in sfarsit. Am reusit sa ma obosesc incat sa-mi vina somnul pe care acum trebuie sa-l invoc. Ma duc sa meditez la lucrurile astea. Bineinteles, concluziile se vor pierde printre vise confuze si tumultoase. Noapte buna!
P. S.: Maine, adica azi, am de gand sa ma ocup tot cu treburi gospodaresti, dar si sa ma apuc de citit ceva beletristica.