vineri, 28 noiembrie 2008

Hai sa..


Am deschis geamul, caci e prea cald, in vreme ce afara e prea frig... Ascult huruitul santieristic si ajung sa cred ca e o muzica aparte. E ceva real, nu prea placut, dar viu. Cu mult mai viu decat melodiile din winamp-ul meu sau de la radio, de care m-am saturat sa le tot ascult perindandu-se in aceeasi ordine seaca.
De fapt, nu ele, melodiile, sunt de vina. Noi suntem de vina... ca distrugem prin repetitie, robotizare si superficialitate tot ce la inceput era frumos. Am distrus obiceiurile si traditiile, am distrus ce inseamna candva messenger-ul, hi5-ul, e-mail-ul, incet-incet distrugem si specificitatea blog-ului, dar...si mai dureros, iubirea. O cautam asiduu, ne plangem ca nu o avem, nu ne gasim linistea sufletului pana nu o cunoastem, uneori nu o recunoasteam, alteori da, insa nu suntem constienti de puterea ei inimaginabila decat atunci cand suntem pe cale s-o pierdem sau am pierdut-o deja.
Se stie, nu te gandesti la sanatatea ta decat cand esti bolnav. Nu te gandesti la iubire decat cand esti bolnav fara ea. Cand o ai, ti se pare firesc s-o ai, in timp ce mii de oameni nici macar nu tanjesc dupa ea si imbratisarile ei, pentru ca nici nu au auzit macar ca exista.
Suntem atat de nerecunoscutori, atat de meschini si egoisti. Nu! Nu ni se cuvine iubirea daca nu ii umplem pe ceilalti cu ea, la randul nostru. Nu o meritam, daca nu suntem sinceri, curati si cu inima deschisa. Iubirea asta fireasca "a noastra" se poate imbolnavi. Curios e faptul ca ea se vindeca tot cu iubire, din aceeasi radacina, nu alta.
Hai sa udam planta asta a Iubirii in fiecare clipa cu iubire, nu cu apa limpede, hai sa-i stergem frunzele prafuite si triste cu iubire, nu cu carpa, hai sa-i schimbam pamantul uscat cu iubire, nu cu un altul, hai s-o asezam intr-un ghiveci stabil datorita iubirii, si nu unei mese drepte!
Sau mai bine...hai sa dormim linistiti ca asta nu se va intampla prea curand!
Omul e un animal si mi-e rusine de asta cand ma uit la iubirea superioara a "oamenilor necuvantatori".


sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Sezonul toamna-iarna 2008


Intunericul te ingramadeste in casa devreme. Ploaia iti raceste sufletul si te adanceste in singuratate, in melancolie. Asculti muzica de afara: stropi de apa rece care cad pe pervaz intr-un ritm bine stiut si negresit si ne cutremura fiinta. E iar frig, iar a trecut un an. Viata curge in aceeasi cadenta, doar ca pe alt loc: pe trupul batut de soare si vant. Iti pui o melodie nostalgica si te gandesti...Nu conteaza de cati oameni esti inconjurat, uneori te simti singur si ai vrea sa te intelegi, si ai vrea sa-i intelegi, si ai vrea sa poti sa fii mereu vesel si optimist.

Te pierzi printre fel si fel de ganduri si uiti de tine. Iti amintesti apoi ca ai de facut ceva, ca ai de trait o viata. Vocile din capul tau iti spun ca esti ciudat, dar ce e ciudatenia pana la urma? Ce e normalitatea? Daca suntem intrebati de suntem sanatosi la minte, vom spune ca da. Culmea ca si nebunii spun ca nu-s nebuni.
In nebunia toamnei-iarna, imi dau seama, pentru a mia oara, ca gandesc prea mult, probabil mult si prost, ca sunt prea meditativa, prea pesimista si melancolica pentru tempo-ul lumii acesteia. Dar altfel nu cred ca pot fi.

Cand eram mica si eram intrebata ce anotimp iubesc cel mai mult, spuneam ca pe toate patru la fel, pentru ca fiecare avea ceva deosebit si pentru ca nu voiam sa le supar. Azi cred ca iubesc doar vara; ador caldura aia ce te desfiinteaza parca si te face una cu asfaltul, ador serile de vara cu vanticelul acela plin de iubire si cu cantec de greieri romantici si nepasatori, ador starea pe care mi-o da vara, o stare de libertate, tinerete, distractie, vacanta, indiferenta...

O sa incerc sa-mi imaginez ca e cum vreau eu afara... o sa fiu vesela cum sunt vara...o sa...

"Totusi este trist in lume!...."

vineri, 21 noiembrie 2008

De ce oare?

1. trebuie sa dam si examen de licenta, sa facem si lucrare de licenta si s-o si prezentam?

2. trebuie sa invatam atat de mult? ca sa avem mai mult de uitat?

3. trebuie sa complicam "academiceste" niste lucruri evidente si simple?

4. trebuie sa ploua cand umbrela ta sta acasa si rade de tine?

5. trebuie sa fie soare si bine cand iti cari umbrela dupa tine?

6. atunci cand ai nevoie de bani, bancomatul e asa departe de tine?

7. un bagaj e intotdeauna greu, desi ai pus obiecte usoare si putine?

8. atunci cand te grabesti cel mai tare se defecteaza metroul sau se blocheaza traficul?

9. trebuie sa votez niste cretini gretosi si lacomi?

10. toate afisele electorale imi taie pofta de mancare?

11. atunci cand prind loc in autobuz, trebuie sa fie cineva "frumos" mirositor prin preajma?

12. stau degeaba?

miercuri, 19 noiembrie 2008

mda

In unele zile nu suport nimic si pe nimeni (inclusiv pe mine). In altele ma enerveaza orice si oricine (pana si eu pe mine).
M-am saturat de ipocrizia asta permanenta a oamenilor, inclusiv a mea fata de mine. Ma uimeste calcatul unora peste cadavre doar pentru a-si atinge scopul ala de 3 lei in realitate, dar important pentru ei. O fi placut sa calci pe cadavre? Nu vreau sa-mi imaginez, sa-mi zica aia care se uita la filme horror, nu aia care practica, ca aia oricum sunt ipocriti si morti pe interior.
Ma exaspereaza catalogarile "daca ai nota aia esti asa, daca ai nota aialalta esti mai putin asa", ma enerveaza oamenii care se cred destepti si se lauda cu asta.

Ma enerveaza post-ul asta...hai ca termin alta data

marți, 11 noiembrie 2008

Spovedanie de ziua mea...

Maine, 12 noiembrie, e ziua mea...a mea si a altor milioane de oameni nascuti sub acest numar magic...Implinesc o varsta serioasa, zic eu, pe care nu o simt insa ca fiind a mea: 22 de ani. Nu stiu daca motivul e ca nu ma simt atat de matura, ca nu prea arat de atatia ani sau teama de imbatranire. Cert este ca intotdeauna m-am simtit altfel in "ziua zilei mele".

Incercam aseara- neputand sa adorm- sa-mi fac o lista a lucrurilor bune pe care le-am facut in aceste doua decenii. Am fost la cresa, la caminul din fata blocului meu, la gradinita in ultimul an (pentru a ma invata cu cheia la gat, stiti voi, generatia copiilor crescuti cu cheia cu snur). Am fost apoi la scoala de peste strada principala, la liceul cel mai bun (in tot orasul fiind doua licee) si in prezent la facultate (nu mai zic care). Am fost la Clubul Elevilor un an la Cercul de Pictura, am obtinut un premiu la un concurs international, dar nu am fost nici pana in ziua de azi sa-mi iau diploma pierduta probabil printr-un vraf prafuit de hartii. (Urat si de neiertat din partea mea.) Am fost la corul scolii si la cel al unei biserici. Am fost apoi aproape zece ani dansatoare la un ansamblu folcloric din oras, unde am avut parte de clipe minunate, de neuitat, pe scena multor orase din tara si din strainatate. Am participat din curiozitate sau pasiune la nenumarate concursuri scolare, olimpiade locale, judetene, nationale, la materii si in domenii diverse (de la romana, latina, franceza, matematica, fizica, religie, geografie, istorie pana la circulatie rutiera etc) si am vizitat cu aceste prilejuri alte orase ale tarii. La unele am gustat succesul din plin, desi intotdeauna mi se parea ca trebuia si mai mult. Mereu voiam mai mult- tendinta asta normala, pur umana pana la urma, ma sperie. Aproape niciodata nu-s multumita. Imi zic "puteai mai mult, daca munceai mai mult, daca nu pierdeai timpul nu stiu cum", in fine...sunt perfectionista innascuta- e un defect mare al meu si exigenta fata de ceilalti si, mai ales, fata de mine, recunosc.

Nu am vrut sa demonstrez nimic cu toate astea. Nici nu prea am cui, avand in vedere ca blogul meu nu este cunoscut decat de maxim 10 persoane. Intotdeauna am fost de parere ca notele, mediile, premiile, diplomele astea nu-ti stau lipite de frunte si nu reprezinta mare lucru. A fi destept inseamna altceva, cum spunea cineva, inseamna a recunoaste la ce esti prost, inseamna a nu fi arogant prin prisma sau datorita cunostintelor tale s.a.m.d

Ii privesc cu neincredere pe oamenii care afirma ca nu regreta nimic din viata lor. Eu regret ca nu am facut mult mai multe, ca nu m-am implicat in mai multe activitati utile, nobile, ca nu am muncit si mai mult la cele in care m-am implicat, regret ca am facut unele lucruri sau modul in care le-am facut...

"Errare humanum est sed perseverare diabolicum" (Seneca).

Per aspera...ad astra. Amin !

marți, 4 noiembrie 2008

Unde-i timpul?!


De cativa ani, nu-l mai gasesc. Se ascunde de mine, ma evita, ma sugruma prin absenta lui, ma preseaza, ma streseaza. Incerc in fiecare zi si in fiecare noapte sa-l gasesc, dar fuge de mine, probabil nu-i place culoarea parului meu.


Pentru a face o "chestie" (urasc cuvantul asta) de cateva zeci de pagini, avem nevoie de timp. Dar el chiuleste. Deduc ca e tinerel sau la a doua tinerete, cand unii innebunesc.


Am plecat...sa caut timpul.