Maine, 12 noiembrie, e ziua mea...a mea si a altor milioane de oameni nascuti sub acest numar magic...Implinesc o varsta serioasa, zic eu, pe care nu o simt insa ca fiind a mea: 22 de ani. Nu stiu daca motivul e ca nu ma simt atat de matura, ca nu prea arat de atatia ani sau teama de imbatranire. Cert este ca intotdeauna m-am simtit altfel in "ziua zilei mele".
Incercam aseara- neputand sa adorm- sa-mi fac o lista a lucrurilor bune pe care le-am facut in aceste doua decenii. Am fost la cresa, la caminul din fata blocului meu, la gradinita in ultimul an (pentru a ma invata cu cheia la gat, stiti voi, generatia copiilor crescuti cu cheia cu snur). Am fost apoi la scoala de peste strada principala, la liceul cel mai bun (in tot orasul fiind doua licee) si in prezent la facultate (nu mai zic care). Am fost la Clubul Elevilor un an la Cercul de Pictura, am obtinut un premiu la un concurs international, dar nu am fost nici pana in ziua de azi sa-mi iau diploma pierduta probabil printr-un vraf prafuit de hartii. (Urat si de neiertat din partea mea.) Am fost la corul scolii si la cel al unei biserici. Am fost apoi aproape zece ani dansatoare la un ansamblu folcloric din oras, unde am avut parte de clipe minunate, de neuitat, pe scena multor orase din tara si din strainatate. Am participat din curiozitate sau pasiune la nenumarate concursuri scolare, olimpiade locale, judetene, nationale, la materii si in domenii diverse (de la romana, latina, franceza, matematica, fizica, religie, geografie, istorie pana la circulatie rutiera etc) si am vizitat cu aceste prilejuri alte orase ale tarii. La unele am gustat succesul din plin, desi intotdeauna mi se parea ca trebuia si mai mult. Mereu voiam mai mult- tendinta asta normala, pur umana pana la urma, ma sperie. Aproape niciodata nu-s multumita. Imi zic "puteai mai mult, daca munceai mai mult, daca nu pierdeai timpul nu stiu cum", in fine...sunt perfectionista innascuta- e un defect mare al meu si exigenta fata de ceilalti si, mai ales, fata de mine, recunosc.
Nu am vrut sa demonstrez nimic cu toate astea. Nici nu prea am cui, avand in vedere ca blogul meu nu este cunoscut decat de maxim 10 persoane. Intotdeauna am fost de parere ca notele, mediile, premiile, diplomele astea nu-ti stau lipite de frunte si nu reprezinta mare lucru. A fi destept inseamna altceva, cum spunea cineva, inseamna a recunoaste la ce esti prost, inseamna a nu fi arogant prin prisma sau datorita cunostintelor tale s.a.m.d
Ii privesc cu neincredere pe oamenii care afirma ca nu regreta nimic din viata lor. Eu regret ca nu am facut mult mai multe, ca nu m-am implicat in mai multe activitati utile, nobile, ca nu am muncit si mai mult la cele in care m-am implicat, regret ca am facut unele lucruri sau modul in care le-am facut...
"Errare humanum est sed perseverare diabolicum" (Seneca).
Per aspera...ad astra. Amin !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu