vineri, 28 august 2009

O zi completa

8:30- ma trezesc;
8:31- ma bag la somn la loc caci inca ma resimt in urma calatoriei cu CFR-ul, cu acceleratul Iasi-Bucuresti, cu eternele scaune de NAVETA puse pe o ruta de 400 de km, adica de DOAR 7 ore de mers cu un tren romanesc.
10:00- ma trezesc de tot avand o treaba pe care nu am mai avut-o vreodata: sa-mi cumpar singura mobila.
Trebuia sa iau 102-ul sa ajung pe str. Giurgiului, de unde trebuia sa mai merg nitel pe jos pana pe straduta Actiunii, unde se afla depozitul ("nu spui care, depozit important"). Dar statia de unde trebuia sa iau 102-ul (nu spui care, statie importanta, insa eu mi-s paranoica) nu avea casa de bilete, iar eu nu aveam abonament RATB facut. Ma duc la statia din sens opus a 102-ului, sa iau "belet", ca aveam multe statii de mers cu el si vazusem pe linia aia chiar cu o seara inainte control. Traversez o ditamai intersectie complicata, mai merg putin pana la statie, ajung, iau "belet" si ma intorc prin aceeasi intersectie, asteptand la fiecare semafor. Ajung in statia cu pricina. Vine un 102 a la sardine. Nu ma bag, mai astept, doar n-am innebunit pe caldura aia sa ma fac piure. In timp ce astept 102-ul, un om de serviciu de la Universitatea Haretista se apuca de udat "gazonul", la rugamintile doamnei de la chiscul de ziare. De fapt, aceasta il rugase sa scoata furtunul din facultate, sa se faca ca uda gazonul, dar de fapt, sa dea la maxim jetul de apa astfel incat sa-i mute ei excrementele efectuate pe timp de noapte fix langa taraba ei. Evident, nenea a inceput sa ude cu ditamai jetul pe multi neatenti din statie, care au inceput sa protesteze in stilul cat mai pitoresc cu putinta.
11: 30- tot intreb in 102-ul mai gol, chiar cu locuri, pe care il luasem, cat Dumnezeu mai merg cu el, ca tot mersesem ceva statii. Intreb pe un om care parea mai normal, nu prea stia. Imi raspunde o tiganca emancipata (adica de aia imbracata cu haine de firma, fake sau nu, cu cercei rotunzi de aur cat capul elefantului, mirosind bine etc.) si foarte amabila, de altfel. Nu-mi venea sa cred ca exista si oameni din aceasta natie atat de amabili si cumsecade. Noroc ca era urmatoarea statie, ca deja se asezase la povesti cu mine despre ce a vrut ea sa-si cumpere din acel depozit.
Ajung in sfarsit la destinatie. Nu mai avea ce voiam eu. Transportul se plateste daca nu cumperi de o anumita suma, plus ca se efectueaza livrarea dupa chiar cateva zile de la achitare. O innebunesc pe aia de la biroul de informatii cu tot felul de intrebari, care, de altfel, se uita foarte uimita la mine, nestiind de unde mai scot atatea intrebari.
Plec suparata. Chiar cand vreau si eu sa iau ceva, nu mai au. Mai fac vreo jumatate de ora pana in statia de unde am plecat. Iau metroul pana la Universitate, sa-mi fac abonamente. Acolo, ce sa vezi. Casa de la Universitate pentru elevi si studenti este inchisa pana la inceputul lunii septembrie. Au mai ramas deschise doar cele de la Unirii. Ies sa-mi fac macar la RATB si iau 61 sa ma duc pana in Cora Lujerului (336 il evit, ca e aglomerat, dar, mai ales, ca in ala mi-a furat mie telefonul in anul I). Ajung in Cora cu chiu, cu vai. Aici niste mobila cam uratica, zgariata, cu defecte, paturi fara somiere, transport gratuit pentru articole voluminoase,dar degeaba, erau prea uratele majoritatea.
Imi iau jucariile si plec si de aici. Intre timp, aflu ca mai exista un depozit ca primul prin zona aia, bine, mult spus zona aia, tocmai la Valea Cascadelor. Iau 41 pana la Plaza. De acolo 8-ul. Si merg, si merg pana ajung. Acolo, ce sa vezi, se vindeau ca painea calda ceea ce voiam eu sa-mi cumpar, erau la promotie. Iau ditamai carutul; abia puteam sa-l urnesc gol, daramite plin. Dupa o ora, termin si eu cu facturile, plata transportului, impinsul carutului prin magazin etc. etc., detalii birocratice.
Plec spre casa. Iar acelasi drum cu 8-ul, cu 41. Vad cum un barbat isi batea sotia in plina strada cu pumnul sub coaste. Am proasta inspiratie sa nu iau metroul si sa ma urc intr-un 61 din nou. Merge ca mintea unui prost. Iau spre Unirii, ca sa nu schimb pe la suprafata, 123-ul. Mare greseala. La Eroilor, nunta cu hummere si lautari. Am uitat de cele doua pitipoance tiganci veritabile din 61, imbracate fix ca pe site-ul cu pricina. Se duceau la cununie. Probabil la nunta de la Elefterie.
Ajung acasa. Ma bag direct sub dus. Cred ca o sa ma doara picioarele o saptamana. Se face ora meciului. Desi pana acum vreo trei ani tineam cu Steaua, acum nu mai tin cu nimeni. Am emotii pentru Dinamo. Nu-mi vine sa cred ce s-a intamplat. Faza cu penalty-uri imi place cel mai mult intr-un meci de fotbal. Se intampla minunea. Incep artificiile, petardele pe afara, iar eu ma simteam ca de revelion.
Pun capul pe perna, adorm instantaneu, caci am avut parte de o zi completa.