marți, 7 aprilie 2009

Esti liber sa te imbraci cum te taie capul?

Niciodata nu poti fi liber in plinatatea cuvantului. Mereu exista ceva/ cineva care sa te mentina in incorsetarea comportamentala si de gandire cu care esti obisnuit inca din primii ani de scoala. Nu stiu cati dintre noi au invatat ca Eminescu a murit de sifilis/de nebunie/de prea mult geniu. Am invatat ca a murit si . (Nu cred ca se stie motivul si nici nu conteaza). Nu este importanta cauza in sine, ci modul in care esti invatat sa gandesti: "De ce ar trebui cercetari amanuntite cu acest subiect de studiu cu tenta non-abstracta si epigonica, copii, mai bine sa-i citim poeziile si sa incercam a le interpreta"- in aceleasi truisme, clisee de ani de zile?.
Nu stiu cat de potrivit e preambulul, dar vreau sa aduc in discutia blog-istica:D faptul ca nu inteleg de ce se uita lumea atat de ciudat si insistent la cineva care vrea sa fie el insusi imbracandu-se intr-un anume fel si nu in "uniforma"? Nu ma refer aici la cazuri extreme gen "chilotii pe cap si sosetele pe maini", ci la cazuri acceptabile vizual. Intr-un oras mic, mai inteleg. Iesi usor in evidenta printr-o vestimentatie originala, esti repede catalogat drept ciudat, aiurea si ti se spune ca suferi, ca cersesti atentie si vrei sa fii bagat in seama.
Nu inteleg insa de ce se intampla acelasi lucru si intr-un oras mult mai mare, unde vezi in fiecare tot felul de indivizi, cu tot felul de stiluri si idei vestimentare aplicate. Sa nu avem oare libertatea de a ne imbraca cum vrem (repet, fara excentricitati gen geanta sub forma de caciula pusa pe cap:)), fara sutien pus pe fund si alte minuni de astea) decat cu pretul suportarii privirilor nedumerite ale curiosilor? In alte tari cu adevarat europene am observat ca asta nu e o problema. La noi e chiar frustranta pentru cei care vor sa fie ei insisi in niste carpe anume, puse intr-un fel anume.
Mie intotdeauna mi-a placut sa fiu putin altfel in ceea ce priveste aspectul asta. De mica imi exprimam personalitatea in legatura cu hainele. Odata, mi-a povestit mama, m-am asezat pe treptele magazinului cu vesminte pentru copii si nu am vrut sa plec de acolo pana nu mi-a schimbat mama rochita roz cu una galbena si n-aveam mai mult de trei ani. Nu intelegeti acum ca sunt exagerata, dar imi place sa fac tot felul de combinatii intre haine, culori, modele, sa le port asa cum nu am vazut la nimeni. Din pacate, nu pot face asta prea des, decat in zilele mele bune, deoarece cand ma uit in oglinda, inainte sa ies din casa imi vine replica: "Aoleu, iar se ia cineva de mine pe strada sau se uita foarte ciudat incat ma impiedic!!" si imediat ma schimb cu ceva ce lumea numeste "normal": adica, de exemplu, niste pantaloni si o bluza simple.
De ce sa nu ma simt bine imbracata cu o rochie ciudatica peste blugi, cu 2 tricouri, cu 2 maiouri, cu pantaloni nu stiu de care, cu imprimeuri nu stiu cum etc. etc.? Doar pentru ca se leaga lumea de mine? Unde mi-e libertatea? Inchistata de ochii holbati ai oamenilor care nu se exprima prin haine?
Ma voi imbraca cum imi trasneste capul, imi voi pune castile si imi voi scoate ochelarii; nu mai vad niciun ochiometru masurandu-ma, nu mai aud nicio remarca inteligenta si ma simt bine in lumea mea, desi e cam in ceata...

4 comentarii:

Irina - Andreea spunea...

hmm, si eu care credeam ca numai in Husi e asa...dar se pare ca si in orasele mari e cam aceeasi mentalitate a la Romania :| ar fi bine sa faci asa cum ai zis..faza cu ochelarii si muzica :)

Denisa spunea...

si eu credeam la fel, dar nu prea e...

Anonim spunea...

Inteleg perfect ce vrei sa spui. De multe ori se intampla sa meditez asupra chestiilor pe care le regret.Si regret multe.Printre aceste lucruri se inscrie faptul ca nu m-am imbracat/nu ma imbrac mereu cum as fi vrut/as vrea.Din varii motive. Mi s-a intamplat,in orice caz, sa fiu strigata pe strada...incepand de la "Metallicaaaaaaaaa" si "Punk's not dead" prin a 8a,a9a...continunand cu "partidul te vrea tuns,rockere!"(cat de original)8-|, "EMOOOOOO!"(din cauza pantalonilor in picatele/carouri, a parului prins ciudat si a ochelarilor. Si in orice caz, daca nustriga dupa tine, tot se holbeaza cu genu' ala de privire pe care o simti plimbadu-se pe tine.Si uite asa realizez ca parca de la o vreme m-am cam plafonat,fata de cum eram odata.

Te sfatuiesc sa incerci castile, sunt cele mai bune prietene ale mele cand circul singura pe strada: ma scutesc de manele, de pitipongisme si de indivizii care susotesc.Fara ochelari, vorba ta...risti sa intrebi "Aia e librarie?"
;))

Denisa spunea...

@georgiana: pfiu, inseamna ca nu mi se pare si nu mi-s nebuna:D