Se stie bine ca limba romana este prolifica la nivelul sensurilor pe care le poate capata un cuvant, prolifica la fel ca un iepure (ca tot e de sezon animalul asta). Am invatat prin anul I ca "da"- un cuvant atat de simplu, atat de scurt- poate avea sute de implicatii in ceea ce priveste sensul, conotatia. Vreau astazi sa ma opresc la un lexem foarte utilizat de noi toti, in fiecare zi: "bine". Si avem astfel intr-o ordine aleatorie si dupa niste criterii nestiintifice:
= in regula, ok, nu-i nicio problema, in ordine etc. (cand nu ne afecteaza ceva din jurul nostru);
= lasa ca o sa vezi tu, lasa ca iti arat eu ("bine/ bineee", fa tu asta!");
= semn de incheiere a conversatiei ("bine, hai ca am plecat");
= gata, iti ajunge (bine, termin-o!");
= am inteles ce voiai sa spui;
= dar (bine, sa nu uitam de...);
= ma bucur (bine ca ai rezolvat problema!");
= ermetizare ("ce faci?/ bine.");
= un act de normalitate sociala ("e bine sa faci cutare lucru");
= convenabil ("ce bine ar fi sa-mi dea x cursurile!");
= ma calci pe nervi prin ironie ("bine ca esti tu destept!");
= luminita de la capatul tunelului ("o sa fie bine");
Cam atatea mi-au venit acum in minte. Ce ati adauga?
Politică: Ciucă se pregătește pentru Cotroceni
Acum 13 ore
Un comentariu:
ce interesant...nu m-as fi gandit niciodata la asta :D
Trimiteți un comentariu