nu inteleg:

1. De ce trebuie sa asculte tot palierul ce radio asculti tu?

2. De ce unele "fete" se ridiculizeaza purtand geanta pe bratul indoit?

3. De ce atunci cand avem tot ce-si poate dori un om normal ne plictisim si suntem tristi?

4. De ce trebuie sa ni se intample ceva dureros pentru a constientiza cat de fericiti eram la prima parte a punctului 3?

5. De ce noi... fetele... suntem nemultumite mereu ca nu avem totusi cate o geanta pentru fiecare pereche de pantofi sau cizme oricate ne-am fi cumparat?

6. De ce ne pierdem timpul cu amanunte atat de superficiale...pana la urma...?

7. De ce pentru baieti sunt atat de importanti adidasii?

8. De ce vrem uneori sa fim singuri si cand suntem singuri ne simtim prea singuri?

9. De ce unele bucurii sunt atat de efemere?

10. De ce ne tot punem atatea intrebari?

.......

http://www.youtube.com/watch?v=yIdZ-rRnUkg

Confuzie apocaliptica sau...

Daca ma gandesc bine si incerc sa-mi aplec atentia mea limitata asupra unor aspecte care nu pot fi observate de omul modern, pierdut in goana dupa bogatii materiale, de cativa ani, de cand am inceput sa ma uit la stiri cu un ochi ceva mai matur, anumite cuvinte si sintagme se repeta spasmodic si rasuna in constiinta umana prea adormita ca sa auda alarma ceasului desteptator; “furia apelor”, “asa ceva nu s-a mai intamplat de sute de ani, spun batranii satului”, “natura dezlantuita”, “sute de hectare de padure cuprinse de incendii”, “uragane" in zone atipice pentru acest fenomen” si lista ar putea continua la nesfarsit, desigur, cazand intr-o bagatelizare iminenta, ar zice unii sau intr-o ipohondrie de rang inalt, dupa cum ar afirma altii. Categoria a III-a ar fi de parere ca acestea sunt de cand lumea si ca singura diferenta ar fi aceea ca in contemporan, ele sunt permanent mediatizate si din acest simplu motiv ar parea totul atat de sumbru.
Mie toate acestea imi produc efecte foarte ciudate si diverse; uneori senzatia de nimic nou sub soare, de nu ma mai mira nimic, alteori imi tasnesc fara voia mea lacrimi in coltul ochilor la vederea omului neputincios in fata furiei divine, si nu a naturii, uneori frustrare ca nu sunt putred de bogata ca sa pot face un act pe care un om suferind sa-l resimta din plin, alteori ura fata de cei care pot face si nu fac.
Adevarul in acest caz nu este deloc unul la mijloc, afirm cu tarie. Adevarul este ca suntem rai, suntem extrem de rai, suntem numai pentru noi, pentru bunastarea materiala, pentru bucuriile efemere, pentru agoniseli pe care oricat ne-am chinui, nu le putem micsora de atatea ori prin niciun cip japonez incat sa intre cu noi in sufrageria de veci. Bine, desi suntem constienti de aceasta realitate, nu ne oprim din alergat. Alergam in stanga, in dreapta, inapoi, inainte, de la un serviciu la altul, mereu in cautare de mai bun, de mai mult, uitand ca nu e de ajuns sa facem asta pentru dobandirea unei stari de bine si liniste sufleteasca. Am remarcat de mii de ori entuziasmul si emotia cumpararii unui lucru material, si de mult mai putine ori poate, dar de mii de ori mai intens, entuziasmul si emotia infaptuirii unui gest uman simplu, dar nobil.
Ajuta un aproape aflat la nevoie cu ce ai, cu ce poti, macar cu o privire si o vorba blanda si fara a astepta recompensa, o vei primi. Fii atent la cei din jurul tau, sprijina-i cat esti printre ei, bucura-te de familia ta, de toti cei pe care ii iubesti. Cand nu vor mai fi sau cand nu vei mai avea posibilitatea de a face asta, vei plange (pe langa faptul in sine ca nu mai sunt ei alaturi de tine) vei plange pentru ca TU chiar NU le mai poti arata, oricat de mult ti-ai dori acum sa faci asta, cat de mult ii iubesti sau mai bine-zis, iubit… Vei regreta, vei plange si sufletul te va durea, dar toate vor fi in van. Regula “niciodata nu e prea tarziu” nu se aplica in cazul oamenilor iubiti. Nu-ti va ajunge timpul ramas de viata ca sa regreti, si totul, totul din eroarea umana cel mai des savarsita.
Poate gresesc cu aceste idei ferme cu ton de imprecatii sau poate nu. Poate ca noi suntem buni, dar ne vedem rai. Poate suntem rai, dar ne vedem extrem de rai. Poate unii sunt tot atat de buni pe cat sunt de rai. Poate unii sunt doar buni.
Pana la urma, cred ca totul din jur (la fel ca dizertatia mea) e doar o confuzie apocaliptica sau…poate doar o alta apocalipsa confuza?!

"uof, uof"

Anul acesta universitar voi fi si mai stresata decat in mod normal. Anii terminali sunt, in general, mai stresanti, urati, lacrimogeni, melancolici, plini de examene, emotii, tremurat, nopti goale, despartiri, ani generatori de inceputuri mai mult sau mai putin asteptate ( "No stress"- Laurent Wolf sigur va zice ceva:)).

Nu inteleg de ce eu- componenta a ultimei generatii de elevi care a invatat de pe manualele alea rufoase, cu coperta tare, de carton, cu amprenta borcanului cu smantana pe ele, de pe eternul, dar eficientul Abecedar- a trebuit sa fac parte, de data asta, din a doua generatie de studenti napastuiti, fiindca a lor perioada de studentie a fost scurtata cu un an. Nu stiu de ce ma mir, doar sistemul de BAC se schimba de la an la an, din ce in ce mai prost si mai favorabil copiatului, doar acum nu se mai da examen de capacitate, se dau teze nationale, nu se mai face asa, se face altcumva, mai cu mot, mai cu dichis, mai PROST. (Ne-a zis odata un profesor foarte intelept -"In Romania, in orice domeniu de activitate, e vorba mereu despre cum sa nu facem nici putinul pe care-l facem").

"Nici nu stiu cand au trecut acesti ani!"- citesc frecvent pe buzele tuturor celor de varsta mea si chiar pe ale mele. As adauga ca nici nu vreau insa sa ma gandesc cum va zbura si anul asta, pentru ca mi-e teama ca, tot gandindu-ma la asta, sa nu-l observ cum trece pe langa mine (cum se intampla cu o persoana cunoscuta cand eu nu am ochelarii la ochi).

Gandul lucrarii de licenta deja incepe sa ia forma unui personaj- deloc simpatic- in visele mele sumbre si "lungi", gandul sesiunii de iarna ( care mereu vine atat de repede) apasa deja pe umerii mei firavi..si uite asa ma trezesc mergand cocosata, doar anul III e un an greu, nu?:)

pentru ca moldovenii conteaza!:)

Pentru ca moldovenii sunt poate cei mai petrecareti, gurmanzi, prietenosi, vorbareti, veseli si ospitalieri dintre romani, pentru ca ei au dat poate cei mai multi scriitori, domnitori, artisti si genii ale tarii, pentru ca moldovenii (eu ma refer la cei din estul Romaniei) sunt si ei oameni si tot romani, pentru ca de acolo au plecat poate cele mai multe persoane publice contemporane de valoare, pentru ca poate acolo sunt cele mai multe fete frumoase pe metru patrat, pentru ca moldovenii au si ei traditii si obiceiuri unice, inedite, demne de a fi cunoscute, pentru ca moldovenii sunt multi si imprastiati peste tot, pentru ca moldovenii sunt ambitiosi si dornici sa scape de neajunsurile economice ale zonei, pentru ca trebuie sa-i cunosti in regiunea lor inainte de a-i categorisi si eticheta, pentru ca vorbesc romana cu cel mai deosebit, usor de recunoscut, dar greu de imitat corect accent, pentru toate acestea si multe altele, se merita sa incercam a sparge prejudecatile sau sa facem -ceea ce face moldoveanul cel mai bine- haz de necaz...

Moldovenii s-au hotarat sa faca o fabrica de cauciucuri. Dupa ce au facut-o, stateau ei in dilema cum sa numeasca fabrica. Zise unul:
- Hai sa-i zicim "pi buni", ca am auzit ca italienii au o fabrica "pi reli" si li merji tari ghini!


Un oltean si un moldovean:
Olteanu' (cantand): pai m-o facut mama oltean maaaaaaaai!
Moldoveanu' razand ii zice: da' ce ****** ma-tii voiai sa te faca, ministru?



Un oltean si un moldovean stau de vorba.
- La voi mortii se ingroapa cu popa?
- Nu, la noi popa ramane afara.

Un om mergea cu trenul prin Moldova. Cu el in compartiment un moldovean. Se apropie de gara Oituz si omul nostru deschide fereastra sa vada gara. Moldoveanul din spate:
- Marasesti...
Omul nostru:
- Oituz!
Moldoveanul iara:
- Marasesti!
- Ba-i Oituz!
La care moldoveanul infuriat:
- Inchide ba giamul ca ma rasesti...


Un moldovean la Roma sta seara intr-un bar si bea vin. Langa el sta un localnic care bea tot asa. Intra ei in vorba, italianul il intreaba de unde e humulesteanul nostru, mai beau de pretinie inc-o butelca si la un moment dat il intreaba moldoveanul pe italian ce si-a dorit in viata cel mai mult:
- Sa am un Lamborghini sau un Ferrari Testarossa si sa ma plimb toata ziua cu trei blonde tinere prin sector, sa nu muncesc si sa bevi e canta!
- Si? intreaba moldoveanul.
- E si dumneata, cu trei persoane ma plimb io, adica cu nevasta si doi copii, Ferrari n-am ca e prea mic si conduc o masina ieftina de la coreeni. De muncit trebuie, de baut n-am voie din cauza ficatului, iar de cantat n-am voce...
- Dar dumneata moldovene ? intreaba italianul.
Moldoveanul raspunde:
- Totdeauna mi-am dorit o masina mare, bani in geanta, sa cunosc lume si sa ma plimb toata ziua.
- Ei si ai reusit?, il intreaba italianul.
- Da, raspunde mandru moldoveanul. Sunt sofer de autobuz!

Deviza moldoveanului:
Viata-i scurta. Daca tot n-o putem lungi, hai sa o facem lata!

Un moldovean in gara:
- Un bilet la Visau!
- 80 000 de lei.
- Aoleu, mai ghini fac in sacosa...


Un moldovean, vorbind despre planurile sale de viitor:
"Bluji am, jeaca-mi cumpar, o leaca di bataie stiu... acu' ma duc la Bucuresti."

Cum ar suna mesajul de la metrou daca ar fi metrou la Iasi ?
Grija mari, grija mari, umeaza statia Stefan sel mari cu podisca pi partia driapta!

Si un banc auzit de mine:" -Stiti cum se numeste, mai nou, Brasovul?/-Iasov."

prejudecatile ne omoara! ...

Vreau sa scriu sub euforia momentului; acum aproape o ora, am reusit sa finalizez un lucru inceput de mult timp si care-mi parea ca nu se va termina prea curand:D

Am intrat si eu in categoria oamenilor care "invart covrigu' "- ce-i drept, cu ceva efort, perseverenta si rabdare. Calitatea de pieton nu mi-o convertesc insa pentru nimic in lume; e mult mai usor sa mergi pe trotuar sau pe strada decat sa te lupti cu o "creatura" care prinde viata sub picioarele si in mainile tale, cu creaturile (la propriu) care sofeaza pe soselele patriei, dupa bunul plac al inimii, fara a respecta nici cea mai stiuta regula- de bun simt, conducere preventiva, ecologica si politete nici nu se mai pune problema.

As vrea insa sa ma descarc de stresul acumulat incercand sa desfiintez o prejudecata foarte des intalnita: "Daca esti destept, trebuie musai sa iei permisul din prima!". Nu inteleg de ce se confunda un lucru care tine de indemanare, de abilitati tehnice, de coordonare a miscarilor si a actiunilor, de concentrare a atentiei distributive, mereu focalizata pe mai multe centre de interes, in masura diferita etc. E adevarat ca totul e coordonat de creier, e adevarat ca trebuie sa inveti niste reguli si sa poti sa le aplici, e adevarat ca trebuie sa-ti gandesti fiecare "pas", dar la fel de adevarat e faptul ca iti trebuie ceva indemanare, estimare si orientare in spatiu, capacitate de a efectua simultan o manevra, atat in ceea ce priveste rolul picioarelor, cat si pe cel al mainilor, putina tarie, siguranta (care nu se dobandeste decat dupa ceva timp de condus frecvent) s.a.m.d.

"Vai, ai fost mereu asa de bun la carte, cum e posibil sa te impiedici de un mizilic de examen ca asta?!". Uite asa bine, una e sa jonglezi cu informatii, cu judecati, analize si sinteze, alta e sa jonglezi si cu ambreiaj, schimbator de viteze, acceleratie. In plus, sa recunoastem, nu poti fi la fel de bun la toate:D

Ma enerveaza, de asemenea, cand eu, ca mega-incepator recunosc ca mi se pare, deocamdata, destul de dificil condusul si primesc imediat in freza drept replica de la vreun sofer cu cativa ani la activ ceva de genul: "Ei, prostii, ba chiar e foarte usor!". Normal ca dupa cativa ani iti intra in reflex tot ce trebuie sa faci, dar mie, acum, mi se pare in continuare, dificil.

Ca sa inchei: nu se compara niciodata un examen practic, cu unul de teorie. Vorba aia odioasa, "la teorie toti suntem buni, practica ne omoara!:D" si, pentru soferii cu experienta, "de ce uitati de unde ati plecat; in cazul exceptional in care nu v-ati nascut invatati... parca v-au tremurat si voua odata chilotii, chiar floare la ureche a fost?":D.

post de om stresat

Pe o autostrada, un control radar inregistreaza un Ferrari cu 19 km/h. Politistul care facea controlul opreste autovehiculul si cere explicatii. La volan, o blonda care ii raspunde zambind:
- Respect limita de viteza indicata pe panouri. Scrie A19, atunci conduc cu 19 km/h. Politistul ii raspunde amuzat:
- Dar A19 este numarul autostrazii, nu este limita de viteza. Uitandu-se la pasagera de langa blonda, zice:
- Ar trebui sa va grabiti, prietena dv. este palida si pare sa fie bolnava. La care blonda raspunde:
- Este asa de cand am parasit A 313.

Cam atat am de spus azi, avand in vedere ziua de maine si faptul ca sunt vopsita blond (marturisesc ca in frageda-mi copilarie aveam parul balai:), asadar la origine sunt blonda:D).

Pazea!

Infernul din tren

Pentru ca "de ce ti-e frica...nu scapi", sambata dupa-amiaza, in trenul Bucuresti-Iasi, in care eram si eu, urca o masa considerabila de...cum sa le spun...inagit (din motive de securitate si de paranoia prefer sa utilizez un cuvant scos din ordinea fireasca a literelor, pardon!, a lumii). Mai tarziu am aflat motivul imbarcarii in trenul in care, de obicei, nu prea intalnesti foarte multe specimene de acestea: mergeau la Sfanta (Parascheva), care se sarbatoreste abia marti, din cate stiu eu.

Si nici nu poposira ei bine in vagonul 3, in care urma sa calatoreasca si subsemnata, ca incepura sa-si faca simtita prezenta: o galagie infernala de parca se certau si cand se strigau tipand unii la altii, nelipsitul apelativ "fa" zbura firesc prin atmosfera incarcata de parfumurile lor de firma (fake-uri sau nu), nume ca "Pamela", "Fernanda" si toata lista adiacenta mi-au imbuibat capu' timp de 6 ore (cat am mers cu acel tren). Mentionez ca acestia faceau parte din tagma celor moderni, parfumati (strident, ce-i drept), imbracati aproape ca un om normal din zilele noastre (cu exceptia femeilor care inca prezentau reminiscente in vestimentatia lor, gen fuste lungi si crete de blugi sau din alte materiale "pretioase", accesorizate puternic si excesiv in celebrul stil "Sa aratam obligatoriu cat aur detinem in casetoaiele de bijuterii, punandu-l pe tot pe noi, desi ducem ca magarul o povara nefolositoare". Oricum, vorba aia, "Maimuta imbracata in matase, tot maimuta ramane". Pe langa metalul lor favorit (probabil de asta urasc eu aurul), isi pusesera la maini toate metaniile de prin bisericile Bucurestiului. Am vazut eu la bunicii mei ca, atunci cand dau oile la stana, le pun clopotei si talangi, sa poata fi usor identificate, gasite etc. si sa arate ciobanului scopul vizitei.

Plecasera cu cortul, aveau de gand sa stea pana miercuri (sper sa nu se razgandeasca si sa se intoarca joi, cand ar trebui sa vin eu). Toata lumea care ma suna ma intreba unde sunt?? ce e cu vacarmul ala? "unde sa fiu? in tren, in Romania, evident!". Mi-am pus eu castile frumos, dar nu puteam sa le dau volumul la maxim, din ratiuni de bun simt: nu e obligata lumea din jurul meu (ca erau si romani in vagonul necompartimentat) sa asculte muzica mea; cum nici eu nu eram obligata sa ascult povestirile pirandelor si urletele lor catre plozii care alergau descreierati pe culoarul dintre cele doua randuri de scaune, fluturand in maratonul lor absolut normal atunci cand te afli intr-un tren, ziarele oamenilor. Credincioase femeile, de altfel, numai "vino aici, stai aici, ca te omor/te sparg/ ma urc pe tine" le sopteau pruncilor care sareau la ele sa le bata.

Si cand credeam ca cea mai rea varianta a calatoriei se abatuse asupra mea, ca niciodata, din Buzau urca o satra adevarata, autohtona; astia erau din partea traditionalilor. Nu vreau sa va descriu cum aratau, cum miroseau, ca vorbeau in limba aia nenorocita si oribila a lor, ca s-au oprit pentru cateva secunde in vagonul 3, ci doar ca s-au hotarat apoi sa migreze in alt vagon nefericit; au ramas doar vreo doi care s-au descaltat, ca doar asa se calatoreste intr-un mijloc de transport in comun si un plod care umbla cu bucata de carnat in mana printre scaune.

La momentul mesei, iinagit moderni scoasera muschiul si cascavalul din gentile Nike si incepura sa stranga toata "famelia" la festin: bucatele din hipermarket-uri tronau imbietor pe scaunelele de camping insirate pe culoar! Incet-incet, toti romanii ramasi pe langa ei se retrageau in alte colturi alte trenului. Nu mai suportau galagia (sunt inimaginabil de galagiosi si cand mananca, nu mai zic in ce fel rad). Eram acaparati de inagit, traiam in acele ore sub stapanirea lor tiranica, sub care nu aveai drept de comentariu.

Satra (ca tot satra ramane) emancipatilor era formata doar din femei si copii, ca altfel poate se duceau la Sfanta cu masinile lor scumpe, in care le sta execrabil si ne lasau si pe noi sa calatorim civilizat, in liniste si pace.

Obosind de atata vanturat printre oameni, iienagit se gandira sa ia niste interviuri copiilor romani; astia, naivi, incepura sa le raspunda la intrebari: "-Cati ani ai?/ -12, raspunse romanul/-aaa, esti de-o seama cu mine! ia zi repede, 5 x 7?". Se gasisera tocmai ei sa faca interogatoriul inmultirii.."Unde ai fost in vacanta?/-La bunici/-Eu am facut turul Europei cu Tarom-ul", si cred ca va imaginati care si cum au fost emitatorul si receptorul.

Cateva invataminte din acest drum compromis:

1. Cand crezi ca ai parte de compania aleasa a celor mai rai inagit, intotdeauna se ivesc altii si mai si.

2. Intereseaza-te intotdeauna de calendarul evenimentelor (asta e de neiertat, mai ales ca student la facultatea la care sunt:D, dar cu atatea griji, am uitat; si mai ales la un elev constiincios care a invatat data celor mai insemnate sarbatori crestine- si aici am scuza:P, nu retin numere; vorba aia odioasa, "pe aceasta cale" le cer scuze celor carora am uitat sa le zic "La multi ani" de ziua lor).

3. Mananca intotdeauna de cum te instalezi in tren; nu se stie cine mai urca si iti taie pofta de mancare.

4. Bucura-te intotdeauna ca ai tai colegi de scaun sunt oameni normali, civilizati si romani.

5. Sa nu mai ziceti ca iinagit nu sunt credinciosi: fac un drum de 7 ore cu trenul, in compania romanilor- care-s de nesuportat.

6. Pregateste-te psihic pentru ceea ce se poate intampla de-a lungul unei calatorii cu trenul, ia-ti un carnetel, poti invata limbi straine doar cu pretul unor dureri de cap.

7. Vagonul numerotat 3bis (nu am inteles nici acum de ce nu le pun alt numar si deruteaza lumea care vine in vagonul 3 sa-si ocupe locul) faceti-l special pentru aceste minoritati (care, prin natura lor, par uneori majoritari) sa se simta bine toata lumea (nu ca ei nu s-ar fi simtit in voia lor, ca doar romanii nici nu evita sa le raspunda la provocari de frica); mentionez aici, la rubrica "curajosilor" pe un domn roman, care, la un moment dat, cand plozii aia colorati intens au inceput de plictiseala sa bata in scaune pe ritmuri manelistice, le-a zis scurt: "Daca nu incetati, vin si va dau la toti un sut in ***! Si nu glumesc!" si a avut efect, in mod surprinzator.

8. Ar trebui infiintate Caile Ferate Rrome...sau deja au fost?!

9. Uneori-cand nu ai alta solutie pentru combaterea poluarii fonice- trebuie sa fii nesimtit si sa dai muzica la maxim!

10. Sa nu-ti mai fie frica de ceva (doar de Dumnezeu), ca nu scapi in veci de acel lucru!

despre si din tren

Nu stiu cu ce sa incep. Ca sa folosesc o gluma proasta (una dintre alea multe, spuse de oameni atunci cand nu le vine ceva mai inteligent in minte si mai bine ar lua o pauza) , "o sa incep si eu cu inceputul".

Calatoria cu trenul (devenita atat de obisnuita pentru mine, incat parca am intrat pentru o scurta perioada, in grupul imaginar al navetistilor:D) a fost fara prea multe peripetii- cum se intampla adesea.
Intotdeauna am sustinut ca e o greseala in sintagma aia legendara "America -tara tuturor posibilitatilor"; la noi, romanii, trenul este tras la peron fix la ora cand trebuie sa plece. Mai devreme- nu. Mai tarziu- da!! Probabil unii supraestimeaza capacitatea romanului de a fi descurcaret si rapid in aproape orice situatie. Doar el, romanul, a rezolvat de atatea ori neintelegerile aparute evident si fara drept de revocare, "din cauza lui intotdeauna", cu functionarii publici etern sictiriti si ametiti, cu autoritatile complet neinteresate de solutionarea dificultatii in care te afli si ma opresc aici din ratiuni care tin de protectia secreta a nervilor.

Bineinteles ca un tren din categoria "rapid" nu are cos in compartiment, ci doar unul pe coridor, pe care-l foloseste cam jumatate de vagon. Cred ca totul e strategic: daca un calator neinspirat arunca un sfert din pachetel la gunoi si in el avea salam, a? In compartiment e interzisa reclama gen "Ptiu, ce pute!". Faceti gimnastica, nu va tot plangeti, ridicati-va si mergeti pana la cos! Nu radeti, e, de fapt, un apel la o viata sanatoasa- "Sport in tren(d)!". O alternativa: bagati-va in... geanta hartiuta, o duceti si voi acasa, tot ati uitat sa-i luati cadou mamei de ziua ei... In acest punct, lipsa mini-tomberonului te trimite la demonstrarea dragostei pentru cei apropiati nu doar prin cuvinte; ia zi, de cand nu i-ai mai cumparat ceva mamei tale?

La noi, pe langa intarzierile obisnuite (de care nu afli de la personalul avizat care ar trebui sa te instiinteze, ci de la cei care urca pe parcurs sau de la cei care te asteapta la gara, vorba aia, "ca-n filmele cu prosti), se intampla frecvent ca trenul sa se opreasca in mijlocul campului (dar el rapid ramane, absolut!). Si incepi sa te uiti atunci nedumerit in stanga, in dreapta, iti lungesti girafic gatul sa vezi statia, intrebi in jur, nimic. Nimeni nu stie nimic. Si sta asa, in plina pustietate, minute bune, pana cand apare un tren personal, din primul razboi mondial. Nu numai ca nu avem strazi, sosele, autostrazi, dar nici cai ferate, care sa-i permita unui tren rapid sa fie cum zice ca e. Daca trenul ar vorbi...

Am avut parte si de data asta de misterioasa stationare. Un copil de vreo patru ani, foarte simpatic, deloc plictisit de statul trenului pe ogor: "Mamaie, de ce nu pleaca trenul? Eu vreau sa plece!(nu stiu cum il chema pe baietel). Trenule, la comanda mea, porneste! Hocus-pocus, trenul va porni acum!!" (nici gand, desigur). A continuat el vreo doua minute cu incantatiile lui, iar trenul, in cele din urma pleca: "Mamaie, mamaie, vezi ca l-am vrajit pana la urma!". Sa mai zica cineva ca nu pot rezolva copiii problemele celor mari sau ca nu e frumos sa visezi ( si sa nu-ti dai seama ca doar visezi)! Mie mi-e dor de asta...Sau poate o mai fac si acum, dar nu-mi dau seama.

Acelasi copil, cand am trecut Siretul: "Super tare! Ce lac mareeee! Nu pot sa cred! Nu pot sa cred!":) (a se observa de la ce varsta invadeaza limbajul expresiile astea; nu stiu de ce ma mir de vreme ce si premierul foloseste cuvinte de tipul "misto" in declaratii si interviuri).

P.S. Nici eu nu pot sa cred cat de bine inteleg acum cliseul ala odios cu "fata morgana". Iar am in maini juma' de cartonas roz, pe care mi-e teama sa nu-l pierd acusi printre degetelele mele subtiri... de copil.

Croaziera pe Marea Romanica

Iar merg azi cu trenul, e o "placere", CFR ofera niste conditii inimaginabile, fie ca e rapid, accelerat, clasa I, clasa a II-a. Astazi merg doar 5 ore jumatate (fata de 7 cat fac de obicei)."Abia astept"...iar un nene care sforaie serios de cum se urca in tren, chiar inainte sa plece, iar doi batranei care iti povestesc vrei-nu vrei ...toata vietisoara lor, un copil de un an plangand ca din gura de sarpe de atata drum, un barbat desfacandu-si pachetelul cu salam de vara... eh, peisaj pur romanesc...

Imi pun niste muzica; de multe ori m-a salvat de dureri de cap si sper sa intalnesc lume tacuta; no more batranele care vorbesc de cavoul gata pregatit-noua lor casa- care le asteapta reci, intr-un loc si mai rece decat orice bar de gheata si mai intunecos decat orice tricou de rocker!!

Bon voyage!

fara sens?!

Afara - vreme placuta: soare, vant caldut si imbietor la plimbare prin parcuri sau paturi cu plapuma moale si cana de ceai langa- doar e tot aia, nu? Pe strada, oameni zambareti, dar nu locuitori la Balaceanca, fete imbracate sumar, barbati privindu-le lacom, copii jucandu-se prin nisip si balti murdare si mocirloase. In camin, muzica la nivelul cel mai de sus, doar vine vacanta...de iarna...peste 3 luni, adica peste atata timp cat a durata ideea aia de vacanta de vara.

Eu- facand teste auto noi online, din "placere" le fac...ca doar din placere au fost schimbate cele 800 de grile cu alte 1700 si ceva...cu toate porcariile existente, gen "fuzeta", "bujie", "pneuri" etc., fara de care, desigur, nu puteam vreodata sa conducem o nenorocita de rabla! Conform acestei teorii, noi, ca studenti care utilizeaza permanent pixuri, hartie si carti, ar trebui sa invatam naibii, mai intai, toate procesele tehnice prin care se fabrica aceste instrumente!!..Ce Dumnezeu, tu poti scrie daca nu stii cum a fost facut obiectul pe care-l tii in mana??! Sa fim seriosi, unii de asta scriu urat cred...ii mistuie curiozitatea si durerea ii arde pe interior ca nu cunosc industria pixului... si-atunci literele ies ca din coada, starea de nervozitate exacerbata de ignoranta declanseaza tremuratul sau miscari aritmice ale mainii si intreg obiceiul scrisului ajunge la apoplexie. O alta pagina mazgalita cu piciorul parca troneaza mandra in mapa si urmeaza a fi citita in sesiune cand, de atata citit, abia mai descifrezi foile in care te-a sabotat pixul si istoria lui. Uite ca atunci se adevereste acel "te doare-n pix!"

Ma alatur si eu fenomenului "Traim in Romania si asta ne doare tot timpul!" (urasc atitudinea asta de tipul "Vai, mi-e scarba de tara asta", si intrebarea ce-i urmeaza "atunci de ce nu incerci sa schimbi ceva?", dar ma complac, pt ca, se stie, e greu sa te schimbi pe tine insuti, sa nu mai intarzii, sa fii mai responsabil, sa inveti mai din timp pt sesiune etc., ce sa mai vorbim de schimbat idei, atitudini si comportamente din capete capoase ale unor oameni cu modele si gandiri dubioase ?!); ma duc sa fac alte teste minunate, care, a propos, nu ma enerveaza deloc.

rautati de scunda:P

Sunt abonata si eu, ca orice fata, la cateva newsletters de moda, produse cosmetice si alte "prostii importante" de acest tip, initial- recunosc- din ratiuni puerile: sa primesc mail-uri (multe), sa-mi citesc si eu corespondenta electronica dimineata, la acel ritual "cafeaua de dimineata", pe care nu l-am practicat niciodata si sper nici sa nu-l incep vreodata (urasc cafeaua); dar, de doi ani, de cand primesc constant -si chiar ca o avalansa uneori- mail-uri mai mult sau mai putin vitale- de pe grupul facultatii:), aceasta motivatie s-a dus de rapa.

De obicei acestor "fashion messages" le dau rapid mark as read, sa-mi vad eu curat inbox-ul (am si eu obsesiile mele).
Acum cateva zile insa, mi-a atras atentia un titlu: "Pantofii Prada, pericol public". Stau cateva secunde si ma gandesc...Ce ar putea ei produce, si inca intr-un sens atat de grav, incat sa constituie un veritabil pericol public?! Lanseaza bombe, duc la afectiuni grave ale picioarelor din cine stie ce motive si polueaza olfactiv, iti infecteaza unghiile, te gadila atunci cand trebuie sa fii serioasa, merg singuri, dar in directii gresite s.a.m.d

Citesc articolul, sa ma luminez: "Doua manechine s-au impiedicat si au cazut pe catwalkul de la Milano, cand prezentau colectia Prada. Fetele au fost la un pas de a-si rupe picioarele dupa ce s-au dezechilibrat pe pantofii meniti sa devina "must have-ul" anului. Victimele pantofilor Prada si-au pierdut echilibrul pe pantofii platforma cu un toc foarte inalt si au cazut atat de rau incat au avut nevoie de ajutorul spectatorilor pentru a se ridica."

In perioada electorala de acum cativa ani, circula o poezioara anti-PSD :" PSD daca votati,/ Trandafiri o sa mancati".

"Pantofi gat de girafa de cumparati/La spital va concurati! "

P. S. Pantofii inalti sunt "infrumusetarea si usurarea vietii mignonelor", asa cum carucioarele sunt pt oamenii care nu se pot deplasa pe propriile picioare. Tu ce ai decis: azi iti cumperi "carucior" sau pantofi cu talpa joasa/medie?

Intrebari...

De astea avem cu totii. Nu ne putem plange.

Vom avea intotdeauna. Din nou nu ne putem plange. Au resurse inepuizabile, deci nu trebuie sa ne gandim la modalitati de economisire sau de a le obtine pe alte cai ecologice. O eventuala problema am rezolvat-o deja. Ce buni suntem!

Perechea lor: raspunsurile. Hm, cu astea ceva mai greu. Apelam din obisnuinta post-comunista la PCR (Pile, Cunostinte, Relatii) si parca, parca facem rost si de acest specimen. Sunt raspunsuri de consolare, de genul "asa e, draga", "asa e de cand e lumea si pamantu`", "n-ai ce-i face" sau mai nou "baga-ti picioarele" si lista, stiti voi, poate continua [si inca mult].

Avem nevoie de asemenea "rezolvari" ? Unii vor zice "da", iti face bine sa le auzi de la ceilalti, desi le stii de dinainte pe de rost. Altii: "nu, dar ce mai conteaza, viata merge inainte". Asta cam asa e.

Dar cum ramane cu combinatu` intrebarilor cu raspunsurile potrivite?! Le fortam sa se modeleze pe raspunsurile primite? Sau le cream raspunsuri pe masura lor, in care doar noi credem cu adevarat?

Auci, vedeti? Am ajuns din nou la ele [intrebarile]. Imi suna cunoscut. E ca-n jocul ala cu barbatii si femeile. Fac ce fac si tot unul la altul ajung.

E bine. Macar avem un raspuns cert si din punctul asta de vedere nu trebuie sa ne intrebam. Sunt facuti unul pt altul, nu exista fericire necompusa din B si F, ca-n ecuatiile cu 2 necunoscute, "x" si "y" aproape intotdeauna, de parca "d" si "c" nu ar fi fost destul de bune pt asta?! Mmm, asta e o intrebare stupida:)

Sa ne pastram certitudinea cu B si F si sa gandim cu inima, ca ratiunea o pastram pt ecuatii.

( Da, stiu, adaug si un "bleah" cu iz gimnazial).