E ciudat sentimentul plictiselii. Stiu ca se spune ca oamenii inteligenti nu se plictisesc niciodata. Eu ma plictisesc destul de des si nu ma intereseaza ce concluzie reiese din asta. Ma enerveaza foarte rau ca ma plictisesc. Urasc sa ma plictisesc. In loc de apatie si lipsa chefului de viata, ma incearca greu nervii. Si sondez in interioru-mi sa aflu de ce Dumnezeu ma plictisesc. Si capat o tentativa de argument: am prea multe de facut si nu stiu cu ce sau de unde sa incep sau aparent nimic. Si atunci apare cheful de nimic si indispozitia, si sentimentul "m-am saturat de tot si de toate", viata e banala, pana la urma vrem, nu vrem, oricat de "carpediisti" ne-am da, ajungem sa facem aceleasi lucruri.
Ma enerveaza persoanele care pozeaza in genul "eu fac in fiecare zi ceva nou", "eu nu ma plictisesc niciodata, n-am timp de plictiseala". Am eu rezervele mele de neincredere in ele. Eroii sunt modesti, eu asa zic.
E atat de neplacuta senzatia dezorientarii, sentimentul zadarniciei. Pana la urma degeaba te chinui sa inveti bine, degeaba nu dormi nopti, degeaba te privezi uneori de anumite placeri si lucruri de-ale varstei, degeaba muncesti ca idiotul o viata, degeaba aduni avutii etc., pana la urma, tot murim, cand ne e scris si ne protapim intr-o groapa pana la a doua Venire a Mantuitorului.
Dar jocul vietii ramane probabil un "joc jucat" pentru placere, de dragul lui, ramane amoral, cu reguli incalcate, un joc murdar, limitat in spatiu si timp incerte...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Profund... Si totusi... n-ai face mai bine ceva pentru licenta? Lasa plictiseala ca nu e buna... Pupz
Trimiteți un comentariu