vineri, 8 mai 2009

Epilog de facultate

Nu-mi plac sfarsiturile, de orice fel ar fi ele. Incerc sa iau lucrurile asa cum vin, fara dramatisme si melancolii inutile. Cum bine zicea un coleg la sfarsitul liceului cand toti boceam, de parca murise cineva, "Numai liceul s-a terminat!". Tot asa si acum. Doar facultatea s-a incheiat. Cu scoala n-am terminat-o, urmeaza normal master si cine stie ce alte cursuri vom mai face de placere sau nevoiti.
Acum insa incepe viata dura, cred eu. Trebuie sa incepi sa te intretii, ca n-ai invatat atatia ani degeaba, sa-ti faci un rost, sa incepi sa intelegi valoarea banilor pe care pana acuma ii aduceai in portofelul tau cu un simplu telefon. Iar viata mi se pare cruda. Nimeni nu se uita la ce studii ai, la cate diplome de la tot felul de concursuri, la cate workshop-uri si alte nebunii ai, ci toti te intreaba cata experienta ai in domeniu. Iar cercul vicios incepe. Daca toti angajatorii vor cu experienta, atunci de unde Dumnezeu sa incepi. Ma rog, sa nu vorbesc de lucruri care ma scot din sarite si ma exaspereaza.
Mie nu mi-a placut la liceu. Clasa numai de fete aproape, filologie, profi mai putin profi (dar si profi valorosi), sistem oribil de stresant si de comunist. La facultate mi s-a parut mult mai frumos. Ai stres doar in sesiune, in rest vii la majoritatea cursurilor fara sa te oblige nimeni, de placere. Chiar daca n-a existat asa-zisa solidaritate din liceu, a fost frumos. Oricum, eu nu cred in colegi uniti si altele de genul. Traim intr-o societate individualista. Si intotdeuna va exista tentatia de a nutri sentimente de invidie fata de capra vecinului. Ma rog, asa cred eu.
Incerc sa nu ma gandesc la cum va fi dupa licenta, pentru ca sunt sigura ca voi avea un gol imens si sentimentul "Ok, am terminat si cu asta, si acu' ce fac?Incotro?". Cred ca abia in momente de astea ai contact cu adevarata viata. Bine, noi vorbim mereu ca viata e asa si pe dincolo, dar vorbim de dragul de a vorbi. Habar n-avem. Constientizarea ca tu esti scriitorul povestii tale e terifiant de apasatoare. Cateva cuvinte dactilografiate gresit nu scad valoarea cartii, dar cateva decizii luate fara inspiratie, da. Asta nu inseamna, din nou, ca e sfarsitul lumii. Omul stie sa se impace cu sine si sa fie mereu mandru de el, chiar daca nu e cazul, reflectand in totalitate pozitia de viata "I'm ok, you're not ok."

3 comentarii:

Irina spunea...

la mine de-abia de acum vine "sfarsitul" liceului, dar sicnera sa fiu simt deja cum incepe sa se formeze acel gol in stomac...

georgianaasiminii spunea...

Nici mie nu imi plac sfarsiturile. Le urasc. Si partea proasta e ca sunt si al naibii de sensibila si prapastioasa,in ciuda aparentelor.
La mine abia se termina a 11a, dar am un ciudat sentiment de sfarsit. Chiar vorbeam aseara cu prietena mea care termina acum cat de greu imi va fi fara ea si ce ma asteapta la anu[pe sistemul "vedeti voi pe dracu!"].
Am petrecut vreo jumatate de ora pe spatiul verde al liceului,dupa apus, intr-o liniste perfecta. Am realizat cat de mult inseamna pentru mine nu din perspectiva "scumpilor dascali" sau cea a " clasei unite", ci m-am gandit la cum am evoluat, cat m-am schimbat si ce chimie s-a creat fara sa imi dau seama.
E aiurea si majoritatea zambesc ironic cand le zic ca nu vreau sa cresc.Mi-e teama de responsabilitati.Si nu vreau sa imbatranesc :))
Cum ziceai si tu..e infricosator oarecum sa te gandesti ca trebuie sa o apuci de undeva.
Iar am luat-o pe aratura.
Eu iti doresc stereotipicul "mult succes".
:)

Denisa spunea...

@Irina: Lasa ca urmeaza facultatea, unde e si mai frumos!:)
@Georgiana: Nu vreau sa te indispun, dar anii terminali, dupa cum stii deja, sunt cei mai urati: stres mult si sentimente ciudate.