Auci! Esti moldovean?!

Moldovenii (din Romania) sunt cei mai blamati romani. Peste tot unde ma duc am parte de o intampinare "foarte placuta". La auzul judetului/ orasului din zona Moldovei, omului din fata mea ii apare in coltul gurii o bala de dispret care isi continua efectul cu o replica cel putin retarda: "Aaa, esti moldoveanca, dar n-ai accent!". Da, nu vorbesc cu accent cand sunt in afara zonei moldovenesti, tocmai de asta, limitatilor, sa nu va uitati cand vorbesc la telefon in autobuz ca la purtator de ciuma!
Nu mi-e rusine ca sunt moldoveanca autentica. E adevarat ca nu sunt mare fan accent moldovenesc, dar asta are o explicatie in capul meu. Cred ca graiul moldovenesc cu pronuntiile lui cu 'limba lata", daca stiti despre ce vorbesc, inculca o anumita tendinta in comportament: impulsivitate, agresivitate. Nu stiu daca asa o fi, dar asta imi sugereaza mie accentul nostru. Imi place cum suna limba literara si mi se pare ca te obliga sa fii mai calm cand vorbesti, mai dragut cu ceilalti, etc.
Revenind la atitudinea celorlalti romani cand vine vorba de moldoveni, nu-mi pot explica de ce ne considera demni de dispret, "cei mai vai de capul lor", "tarani", "neghiobi", "necivilizati"s.a.m.d.
Nu pot sa inteleg. Avem in Moldova romaneasca oameni de toate tipurile, ca peste tot. Avem oameni care se comporta ca romanii de peste tot. Avem manelari, rockeri, houseri, cocalari si pitipoance ca peste tot.
Avem insa si o lista imensa de personalitati:
Vasile Alecsandri, Bacau, 1821
Gheorghe Asachi, Herta, Bucovina, 1788
A. E. Baconsky, Cofe, Hotin, 1925
George Bacovia, Bacau, 1881
Sergiu Celibidache, Roman, Neamt, 1912
Ion Creanga, Humulesti, Neamt, 1839
Mihai Eminescu, Botosani, 1850
Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cristinesti, Hotin, 1838
Garabet Ibraileanu,Targu Frumos, Iasi, 1871
Nicolae Iorga, Botosani, 1871
Mihail Kogalniceanu, Iasi, 1817
Eugen Lovinescu, Falticeni, 1881
Horia Lovinescu, Falticeni, 1917
Costache Negruzzi, Trifestii Vechi, Iasi, 1808
Hortensia Papadat-Bengescu, Ivesti, Galati, 1876
Alexandru Philippide, Iasi, 1900
Ciprian Porumbescu, Stupca, Suceava, 1853
Emil Racovita, Iasi, 1868
Alecu Russo, Straiesti-Lapusna,1819
Mihail Sadoveanu, Pascani, 1880
Alexandru Vlahuta, Plesesti, Vaslui, 1858
Ioan Petru Culianu, Iasi, 1950
Nicolae Labis, Valeni, Suceava, 1935
Iosif Sava, Iasi, 1933
George Enescu
Dimitrie Cantemir,
Stefan cel Mare,
Alexandru Ioan-Cuza, Husi
ETC. ETC. ETC.
Avem regiuni incantatoare, cu toate formele de relief posibile in Romania.
Avem tot ce aveti si voi, mai putin gandire limitata de stereotipii si prejudecati!
Asa ca, oltenilor, muntenilor, ardelenilor, banatenilor, maramuresenilor, dobrogenilor si toti care mai sunteti romani, renuntati la atitudinea de dispret si superioritate, ca nu sunteti cu nimic mai presus decat moldovenii!
Iar pentru toti cei care n-au nimic mai inteligent de zis sau de facut referitor la moldoveni, le sugerez sa deschida gura pentru a emite generalizari despre moldoveni abia dupa ce i-au cunoscut pe toti, pentru ca sunt multi care vorbesc despre moldoveni, dar n-au cunoscut decat 2-3, nu foarte placuti si apoi includ toti moldovenii in aceeasi oala.
Mai sunt si aia care spun despre Moldova ca e inapoiata, dar n-au pus in viata lor piciorul pe pamant moldovenesc. Asa as putea sa zic si eu de maramureseni, de exemplu, pe care nu i-am vizitat, ca mi se par indoctrinati ca inca mai poarta in zi de sarbatoare costumele populare. Dar nu zic. Nu am fost acolo, nu i-am putut analiza, ma abtin de la comentarii eronate.
Si inca ceva. Faceti-va arborele genealogic, pentru ca moldovenii sunt irezistibili:D si cine stie ce stramosi de vita moldoveneasca aveti si nu stiati!

Un prieten adevarat!

Priviti si comentati, daca mai este ceva de spus.

Printre oameni gasim tot mai putin spre deloc personaje care sa fie capabile de un comportament asemanator cainelui din clip.

Un astfel de prieten mi-as dori si eu, mai caut printre oameni, daca nu, o sa-mi iau un caine, desi, dupa cateva experiente nu prea placute cu exemplare din aceasta specie, nu sunt prea mare iubitoare de aceste animale. Dar as avea de ce sa fiu...

Euro-viziunea asupra dragostei

N-am urmarit Eurovision in seara asta din ratiuni tehnice (sa nu zic lene sa instalez niste programele de vizionat canale online:D). Asta nu m-a impedicat sa ma informez - din proprie curiozitate - despre cine a castigat, cu cate puncte si pe ce loc s-a clasat Dulcea Romanie.
Ma asteptam ca melodia noastra sa nu incante prea multa lume. Mi s-a parut una dintre cele mai proaste din cadrul selectiei nationale. Avem un talent nemaipomenit sa alegem cea mai nasoala piesa si culmea inconstientei, sa mai si speram sa luam loc bun, dle!
Melodia "The Balkan Girls" mi s-a parut de cacao din toate punctele de vedere (sa ma treaca cu vederea cei carora le place). In primul rand, conceptul de branduire (ma scuzati, sunt inca sub efectul sesiunii, desi abia s-a incheiat) de tara este unul eronat din start. Noi nu suntem balcanici, oameni buni, din cate stiu eu istoric, geografic, cultural. Deci s-a pornit de la o incadrare falsa. "Romanian Girls" ar fi sunat altfel, zic eu (daca tot ne-am luat de ele, macar sa ne facem remarcati), desi o astfel de abordare activeaza stereotipii si prejudecati. In al doilea rand, melodia n-are nimic, dar nimic deosebit, nicio nota specific romaneasca, daca tot se poarta amprenta muzicala nationala, doar o tentativa la un moment dat, inclusa ca nuca in perete. In al treilea, aplicarea fenomenului national (si international) de pitipongeala nu asigura succesul. Europa e o femeie, nu vrea craci despuiati ca nu e lesbiana si nici barbat. Vrea, ca orice femeie, ceva original, care sa genereze in sufletele a mai multor milioane de oameni o traire la unison, o emotie, o tresarire care sa te opreasca din calcatul rufelor sau spalatul farfuriilor si sa-ti acapareze toate simturile, pentru a trai, pret de cateva minute, prin muzica.
O sa ziceti ca "mai lasa-ne cu eurovecinismul asta de concurs!". Bine, te voteaza vecinii, fostii aliati, lingaii etc., dar ca sa ajungi sa castigi cu un total considerabil, ai nevoie de mai mult decat atat. Ai nevoie de o melodie ca asta. Nu le-am ascultat inca pe toate. Nici nu e nevoie. Asta imi transmite deja ceva. Nu e melodie de radio sau de ascultat in metrou. E una dintre acele melodii pe care nu doar trebuie sa le asculti nemaifacand nimic altceva, ci si s-o traiesti la nivelul ei superior, pentru a-i capta mesajul. O melodie e deosebita printr-un ceva care nu poate fi definit. E la fel ca in dragoste. Te indragostesti de o persoana: la o analiza cat se poate omeneste de obiectiv, iti dai seama ca persoana respectiva nu e cea mai frumoasa din lume, nici cea mai desteapta, nu corespunde intregii tale liste de asteptari si, cu toate acestea, esti fericit cu ea. Nu din lipsa de altceva, ci pentru ca are acel "ceva" indefinibil care o face deosebita si te atrage iremediabil.
Din ce am vazut in ultimii 6-7 ani, am observat ca Europa reactioneaza la piese destul de siropoase, melodioase, majoritatea pe tema dragostei, a idilei, a povestii.
Pentru ca "oamenii cred intotdeauna in ceea ce sunt pregatiti sa creada"... si nu in fake-uri, hibrizi si constructe fortate, nenaturale...

Dumnezeu s-a mutat pe blog

Efortul intelectual este cel mai obositor posibil (am avut azi un examen foarte greu). Dar nu despre asta o sa vorbesc.
Citesc in fiecare zi cel putin un blog nou. Si am observat ca oamenii folosesc libertatea conferita de un blog cam in aceleasi feluri: "Aici eu fac legea; eu am intotdeauna dreptate; sunt liber sa scriu ce vreau, cand vreau, despre ce vreau; nu ma intereseaza cine si cati ma citesc, scriu pentru mine, eu sunt atotstiutor etc. "
1. Esti un micut Hitler! Nu te agita, agraveaza "ipohondria iluziilor" tale!
2. Ia si te mira: Si-a facut Dumnezeu blog?
3. Simti nevoia acuta de a face regulile. Cand ai fost mic, probabil ai primit deseori pedeapsa pe scaunel, la colt.
4. Deschide-ti Word-ul! Am eu CD cu Office 2003, ala care nu te enerveaza!
5. Din nou, si-a facut Dumnezeu blog.
Imi displace atitudinea asta de Dumnezeu pe lotul tau de pamant blogosferic. E imposibil sa ai tu intotdeauna dreptate, e imposibil ca parerile tale sa fie cele mai bune si adevarate, e imposibil ca tu sa nu vrei sa fii citit daca te revolti asa impotriva tuturor si esti atat de frustrat si scrii pe un blog. Atitudinea asta mie imi inspira disperarea celui care o adopta.
Dar, e doar o parere. Nu pretind ca e una pertinenta.

Declaratie

E doua jumatate noaptea, sunt singura in camera mea de camin si citesc pentru examenul de luni. Nu e un anunt indecent, e doar o prezentare de circumstante.
Nu-mi place sa stau singura. Ma deprim. Si tot gandindu-ma la asta, mi-am dat seama ca nu-s asa de singura. Am un tovaras de companie ideal: blogul asta; face doar ce-i spun eu, nu comenteaza, nu tranteste usa, nu tipa la mine, nu se uita in niciun fel la mine cand aberez, nu ma judeca de ce nu scriu lucruri mai inteligente, ma accepta asa cum sunt.
E minunat sa stii ca cineva pe lumea asta poate face asta pentru tine fara sa astepte nimic in schimb. E foarte rar asa ceva printre oameni.
Noaptea imi vin gandurile cele mai intelepte si simt suflul vietii. E foarte ciudat.

Epilog de facultate

Nu-mi plac sfarsiturile, de orice fel ar fi ele. Incerc sa iau lucrurile asa cum vin, fara dramatisme si melancolii inutile. Cum bine zicea un coleg la sfarsitul liceului cand toti boceam, de parca murise cineva, "Numai liceul s-a terminat!". Tot asa si acum. Doar facultatea s-a incheiat. Cu scoala n-am terminat-o, urmeaza normal master si cine stie ce alte cursuri vom mai face de placere sau nevoiti.
Acum insa incepe viata dura, cred eu. Trebuie sa incepi sa te intretii, ca n-ai invatat atatia ani degeaba, sa-ti faci un rost, sa incepi sa intelegi valoarea banilor pe care pana acuma ii aduceai in portofelul tau cu un simplu telefon. Iar viata mi se pare cruda. Nimeni nu se uita la ce studii ai, la cate diplome de la tot felul de concursuri, la cate workshop-uri si alte nebunii ai, ci toti te intreaba cata experienta ai in domeniu. Iar cercul vicios incepe. Daca toti angajatorii vor cu experienta, atunci de unde Dumnezeu sa incepi. Ma rog, sa nu vorbesc de lucruri care ma scot din sarite si ma exaspereaza.
Mie nu mi-a placut la liceu. Clasa numai de fete aproape, filologie, profi mai putin profi (dar si profi valorosi), sistem oribil de stresant si de comunist. La facultate mi s-a parut mult mai frumos. Ai stres doar in sesiune, in rest vii la majoritatea cursurilor fara sa te oblige nimeni, de placere. Chiar daca n-a existat asa-zisa solidaritate din liceu, a fost frumos. Oricum, eu nu cred in colegi uniti si altele de genul. Traim intr-o societate individualista. Si intotdeuna va exista tentatia de a nutri sentimente de invidie fata de capra vecinului. Ma rog, asa cred eu.
Incerc sa nu ma gandesc la cum va fi dupa licenta, pentru ca sunt sigura ca voi avea un gol imens si sentimentul "Ok, am terminat si cu asta, si acu' ce fac?Incotro?". Cred ca abia in momente de astea ai contact cu adevarata viata. Bine, noi vorbim mereu ca viata e asa si pe dincolo, dar vorbim de dragul de a vorbi. Habar n-avem. Constientizarea ca tu esti scriitorul povestii tale e terifiant de apasatoare. Cateva cuvinte dactilografiate gresit nu scad valoarea cartii, dar cateva decizii luate fara inspiratie, da. Asta nu inseamna, din nou, ca e sfarsitul lumii. Omul stie sa se impace cu sine si sa fie mereu mandru de el, chiar daca nu e cazul, reflectand in totalitate pozitia de viata "I'm ok, you're not ok."

Viata - un joc monoton?!

E ciudat sentimentul plictiselii. Stiu ca se spune ca oamenii inteligenti nu se plictisesc niciodata. Eu ma plictisesc destul de des si nu ma intereseaza ce concluzie reiese din asta. Ma enerveaza foarte rau ca ma plictisesc. Urasc sa ma plictisesc. In loc de apatie si lipsa chefului de viata, ma incearca greu nervii. Si sondez in interioru-mi sa aflu de ce Dumnezeu ma plictisesc. Si capat o tentativa de argument: am prea multe de facut si nu stiu cu ce sau de unde sa incep sau aparent nimic. Si atunci apare cheful de nimic si indispozitia, si sentimentul "m-am saturat de tot si de toate", viata e banala, pana la urma vrem, nu vrem, oricat de "carpediisti" ne-am da, ajungem sa facem aceleasi lucruri.
Ma enerveaza persoanele care pozeaza in genul "eu fac in fiecare zi ceva nou", "eu nu ma plictisesc niciodata, n-am timp de plictiseala". Am eu rezervele mele de neincredere in ele. Eroii sunt modesti, eu asa zic.
E atat de neplacuta senzatia dezorientarii, sentimentul zadarniciei. Pana la urma degeaba te chinui sa inveti bine, degeaba nu dormi nopti, degeaba te privezi uneori de anumite placeri si lucruri de-ale varstei, degeaba muncesti ca idiotul o viata, degeaba aduni avutii etc., pana la urma, tot murim, cand ne e scris si ne protapim intr-o groapa pana la a doua Venire a Mantuitorului.
Dar jocul vietii ramane probabil un "joc jucat" pentru placere, de dragul lui, ramane amoral, cu reguli incalcate, un joc murdar, limitat in spatiu si timp incerte...

1 Mai MUCitoresc

Nu stiu care e motivul, dar eu, sincer, nu prea agreez sarbatorile astea inventate de om pentru a creste numarul de zile libere, bune pentru distractie. Cred ca daca vrei sa te "distrezi" trebuie doar sa-ti faci timp in program. Chiar avem nevoie noi, romanii, de pretextul 1 Mai ca sa mergem nu stiu unde si sa mancam eternii si urat mirositorii mititei/mici, care, de fapt, sunt cam uriasi? Nu stiu, zic si eu. In Grozavesti azi oriunde iti indreptai nasul simteai imediat imbatatorul parfum autentic romanesc: pe terase, prin spatele caminului, chiar si pe hol. Nu mai pot cu 1 Mai asta si cu toate cretinismele astea de sarbatori. "Vai, e 1 Mai, ce dracu' facem de 1 Mai? Unde pleci? Vai, nu stiu, n-am planuit nimic, sunt disperat! O sa am un 1 Mai ratat!".
Eu chiar n-am facut nimic special si nici n-am simtit nevoia. Daca am chef pot in orice zi sa fac ceva deosebit, iesit din comun, chiar daca nu e vreo sarbatoare anume. De ce o fi nevoie de tipare de activitati de 1 Mai? Nu stiu, dar aici chiar nu inghit porcaria cu traditia, obiceiurile, bla bla. Alea-s doar pentru Craciun si Pasti. Restul......e inventie dobitoceasca.
Propun sa decretam Ziua Lenei, care sa se sarbatoreasca in fiecare zi a anului, cu mici, bere, gratar si tot tacamul, la mare/munte, iarba verde si sa eradicam naibii in felul acesta Ziua Muncii. Si asa poate se satura toti adeptii lui 1 Mai. Mda.